Cosul sau mana
Publicat in categoria Articole > Porumbei voiajori
Autor: Marian D. ILIE
Articolul este scris in memoria tatului meu ILIE DUMITRU si a prietenului DATCU MIHAI. Va fi publicat in urmatorul numar al revistei UFCR.
De ce sa scriu?
Pentru ca, citind mai multe publicatii românesti, si nu cred sa-mi fi scapat ceva din ce s-a publicat prin tara, mai cu seama în ultimii ani, am ramas totdeauna surprins de goliciunea articolelor, revistelor sau chiar a cartilor. Columbofilul si mai cu seama columbofilul începator nu are ce învata, citeste fraze rasuflate, scrise cu un limbaj de lemn care nu mai spune nimic nimanui. Avem prilejul sa citim reclame la diverse produse columbofile, uneori “miraculoase” (dar asta e alta poveste) sau, în cel mai bun caz, sa observam metoda nu stiu carui mare campion, care, din pacate, e prezentata în cuvinte putine si sarace, parca cu teama de a nu descoperi “secretul adevarului”.
Un alt subiect, des întâlnit în revistele noastre, este prezentarea clasamentelor. Desigur, nu-i nimic rau în asta, ba chiar e bine. Dar ma întreb câti dintre noi stiu sa citeasca cu adevarat un clasament si de câte ori a aparut în presa columbofila româneasca un articol care sa explice pentru cei care au urechi de auzit si ochi de vazut un astfel de subiect? Dar acesta este iarasi un alt subiect.
Sigur, sa nu creada cineva ca nu am observat initiativele publicistice reusite ale unor colegi columbofili care au tradus carti cu adevarat bune, din care ai ce citi si mai cu seama ai ce învata. Numele acestor colegi nu-l voi da aici (desigur, însa, cititorii îl cunosc) sa nu para ca facem reclama cuiva, mai cu seama ca ma pot lauda cu prietenia unora dintre ei.
Totusi, la noi, nimeni nu are nimic de zis, nimeni nu e în stare, nimeni nu vrea sa-si expuna propriile idei din care, eventual, sa învete ceilalti? Eu sunt convins ca si la noi sunt oameni care au ce spune. Ohooooooo … si înca cum …! Nu sunt eu nici pe de parte cel mai nimerit sa faca asta. Si totusi m-am decis sa o fac. De ce? Mai am cel putin înca trei motive.
Pentru ca vreau sa lansez o provocare. O provocare pentru cei care au ce spune si stiu cum sa o faca, sa treaca la fapte. Pentru ca vreau sa demonstrez ca si noi suntem capabil, si noi românii avem columbofilie, si noi românii avem columbofili deosebiti si putem avea si scriitori columbofili. Pentru ca vreau ca ceea ce stiu si gândesc eu sa nu ramâna doar la mine, ci sa serveasca si altora pentru a fi împreuna mai buni si a practica, daca e posibil si e posibil, un sport columbofil de o mai buna calitate.
Pentru acest ultim motiv sper sa nu fiu acuzat prea rau, iar cititorul sa ma ierte si sa ma înteleaga daca uneori citind rândurile mele i se va parea ca asculta slova unui dascal. În fond, meseria care o am si pe care o practic cu aceeasi pasiune ca si columbofilia nu ma face sa fiu altceva decât un dascal, ba chiar un formator de dascali si, poate, tocmai de aceea îmi doresc sa împartasesc si altora felul meu de a gândi sportul columbofil, nadajduind ca-i voi determina sa gândeasca si mai mult si poate mai corect asupra acestui sport. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
*
Nu-i de mult de când am primit în crescatoria noastra vizita unui mare columbofil român, pe care pot sa-l numesc, fara teama de a gresi, unul din cei doi mentori ai mei. Am fost placut surprins sa observ ca lotul nostru de pasari i-a produs o impresie buna si sa aflu, ceva mai târziu, din gura altora, necunoscuti pâna atunci, ca aceasta impresie buna a împartasit-o si lor. Însa, ceea ce ma face sa scriu acest articol si sa-l intitulez „Cosul sau mâna” este o întrebare care mi-a adresat-o si la care nu stiu daca atunci am raspuns chiar asa cum doream: „Marian, spune drept, voi îi selectati la mâna?”
Da! Nu! Care credeti ca e adevarul?
Da, selectam la mâna porumbeii!
La noi în crescatorie, cu exceptia cazurilor când chiar nu se poate, fiecare porumbel este lasat la antrenamentul zilnic în mod individual. Adica, este prins din boxa sa, analizat la mâna si apoi eliberat pentru antrenamentul în jurul casei. Acest lucru se întâmpla cel putin la unul dintre cele doua antrenamente zilnice. Daca nu e dimineata, e seara, daca nu suntem amândoi (eu si Mircea) atunci e sigur unul dintre noi.
Ei si mare scofala, ar spune unii, mai mult pierdere de timp ar spune altii, pai da, daca aveti timp sau daca sunteti doi, ar mai putea spune altii!
Toti ar avea dreptate în anumite conditii:
Doi?!
Da, suntem doi, ba cum ar spune un prieten columbofil (fost campion national): chiar mai multi! Si asta eu un avantaj, fara îndoiala, un avantaj care ne permite sa facem ceea ce facem.
Avem timp?!
Mai bine ar fi spus: ne facem timp. Columbofilia fara timp, rabdare si în primul rând pasiune nu se poate. Dar daca pasiune ai, cititorule, timpul trebuie sa ti-l faci, iar rabdarea sa ti-o cultivi singur.
Pierdere de timp?!
Sigur ceea ce facem noi poate fi o pierdere de timp, dar asta înseamna ca te uiti, dar nu si vezi. Caci a privi si a vedea sunt si în columbofilie, ca si în viata, doua capacitati diferite, care duc la rezultate diferite.
Ei si ce am putea vedea?
Sunt multe aspecte pe care un ochi abil le poate observa la un porumbel. Trebuie, însa, sa recunoastem ca nu-i chiar la îndemâna oricui sa faca asta, dar nici imposibil de a deprinde acest fapt prin munca, sute de pasari observate si o îndrumare atenta.
Daca vreti sa auziti parerea mea, atunci: e important sa analizezi porumbelul la mâna, dar nu sa pierzi timpul cu diferite aspecte care nu au nicio legatura cu o seama de calitati sportive ale porumbelului voiajor. La ce ma refer?
Nu mai departe de ieri am mai aflat o alta situatie de gen pe care „nu o înteleg”? Un prieten aflat în vizita îmi spune ca porumbeii valorosi atunci când sunt tinuti relaxati în cele doua palme ale noastre unite la nivelul pieptului vor lasa coada, iar cei care nu au valoare o vor ridica. Si asta, cica o stie de la un mare columbofil din vest pe care l-a vizitat.
Hm …, dar daca o stie de la un mare din vest ar putea fi adevarat, e de luat în calcul, nu!? Nu va asteptati sa dau numele marelui columbofil, e prea mare ca noi sa-i punem numele în discutie, dar asupra afirmatiei putem medita negresit.
În primul rând, ce legatura poate avea ridicarea sau lasarea relaxata a cozii cu suma de calitati de bun sportiv ale unui porumbel? Sincer eu nu vad niciuna. De ce nu ar putea concura la fel de bine un porumbel care „ridica” si unul care „lasa” coada?
Însa, daca e sa dam si valente pozitive afirmatiei marelui nostru crescator am putea gasi câteva: 1. este o caracteristica a liniei sale, 2. porumbeii care fac asta sunt mai calmi, mai puternici psihic, nu se sperie usor si asta ar putea fi un avantaj pentru pasarile de fond si mare fond.
Dar ce spuneti daca am gândi ca pur si simplu sunt obisnuiti cu crescatorul sau cu luatul în mâna si din cauza aceasta stau relaxati?! Eu sunt convins ca tinut de o mâna experimentata si calma un porumbel care este obisnuit cu mâna crescatorului va sta relaxat si prin urmare va lasa, natural, coada.
Desigur, intuiti ce am facut a doua zi dupa plecarea prietenului meu!? Cum tot luam pasarile în mâna, am decis sa testez teoria pe lotul de pasari de 2006, în jur de 80 de bucati. Daca va spun ca, si nu exagerez cu nimic, 95% din lot a lasat coada, ce veti spune? Veti spune ca avem un lot extrem de valoros? Ce bine ar fi sa fie asa! Sincer, eu cred în lotul meu, dar nu în asemenea procent. Daca d-voastra îmi aratati o crescatorie de oriunde din lume care produce valori în acest procent într-o generatie, eu în secunda doi sunt acolo sa vad, caci asta da, ar fi o încântare pentru ochiul meu. Nu?!
Ramânând tot la acest capitol, am sa mai prezint o practica columbofila, des întâlnita, dar care pe mine ma pune serios pe gânduri.
Am vazut de multe ori columbofili care luau pasarea în mâna si îi întindeau gâtul tinând-o de cioc cu doua degete. De ce, ce sa observe? Raspunsul pe care l-am primit a fost extrem de simplu: daca pasarea îsi misca capul energic încercând sa scape, atunci e un porumbel valoros, are o vitalitate extraordinara, daca nu, atunci, nu.
Oare asa sa fie, d-voastra ce spuneti? Ce legatura sa fie între miscarea energica a capului în conditiile descrise mai sus si calitatile de bun zburator sau chiar reproducator ale unui porumbel?
Eu nu vreau sa spun ca nu poate fi o legatura, dar îmi e greu sa gasesc pe baze logice aceasta interdependenta. E drept, pot admite ca un porumbel care se manifesta energic prin miscari ale capului în situatia în care este tinut de cioc si are gâtul întins, este mai energic, mai vital - poate, mai nervos - cu siguranta, decât unul care nu reactioneaza energic, ci îsi pastreaza calmul. Totusi, de aici pâna la a spune ca aceasta tehnica poate servi la identificarea calitatilor sportive ale unui porumbel este foarte mult.
Daca este sa admitem o parte pozitiva a acestei tehnici, putem afirma ca ea ar fi capabila sa identifice starea psihica de moment a pasarii sau, în cel mai bun caz, temperamentul porumbelului.
O alta tehnica des practicata în analiza si selectia la mâna a porumbelului voiajor este observarea formei celor trei pene lipite de corpul pasarii în zona laterala a acestuia, acolo unde aripa închisa se pliaza pe corp. Se spune ca daca aceste pene au o taietura în forma de unghi drept atunci acea pasare este un bun reproducator.
Oare ce legatura poate avea forma unor pene de pe corp cu bagajul genetic pe care îl transmite un porumbel si care ar avea menirea sa-i transforme descendentii în cursieri de temut? Sincer, exceptând unele situatii date de caracteristicile unei linii omogene de porumbei, eu unul nu vad legatura.
În crescatoria noastra, cred ca nu gresesc cu nimic daca spun ca sunt unele pasari de reproductie foarte bune, pasari care ar putea duce spre victorie un crescator, asa cum ne-au purtat pe noi în ultimii ani descendentii lor. Nu vreau sa va ascund ca am cautat si eu sa vad daca pasarile noastre prezinta aceasta caracteristica si ca, daca eram putin nu stiu cum … as fi fost tare suparat sa observ ca aceasta miraculoasa caracteristica este foarte rara la noi în cotet, sa nu spun ca lipseste cu desavârsire.
Sa va dau un exemplu concret. Avem un mascul de reproductie – „Batrânul 41”, care conform acestei tehnici nu ar fi ajuns niciodata în compartimentul de reproducatori, dar care cu mai multe femele a dat pasari de exceptie, printre acestea, trei fiice, cu trei femele diferite, ce au adus urmatoarele locuri nationale: locul 2 fond maraton tineret, locul 9 fond tineret, locul 11 categoria national, locul 18 maraton, locul 49 maraton, locul 83 palmares fond etc. D-voastra ce alegeti, pasarea sau faimoasa teorie?
Si totusi, spuneam la un moment dat ca exista lucruri pe care un crescator le poate observa si chiar trebuie sa le observe la un porumbel.
De obicei, la acest capitol sunt introduse paragrafe ca: armonia generala a pasarii si expresivitatea ei, cavitatea bucala, ochii, calitatea si masa musculara, osatura si nu în ultimul rând aripa. Nu voi intra acum în detaliu la niciunul din aceste asa numite paragrafe, poate, mai târziu fiecare va fi tratat într-un articol separat, caci importanta si complexitatea lor merita aceasta abordare. Aici vom etala doar acele aspecte care ni se par a fi ca adevarurile începatoare ale oricarui domeniu, acel ABC fara de care nu poti cladi nimic mai departe.
Cel mai greu de explicat este ce poate vedea un columbofil din armonia generala si din expresivitatea unei pasari. Nu vreau sa exagerez cu nimic, dar cred ca aceasta observatie poate oferi cele mai multe informatii unui crescator experimentat. Si aici, trebuie, cititorule, sa-mi cer scuze de la tine ca poate nu voi explica prea clar în cuvinte ceea ce se vede. Da, caci este greu de pus pe hârtie inteligenta si acel ceva aparte exprimate de un porumbel atunci când îl privesti. Este atunci perceput ceva anume, greu de descris în cuvinte, care îti spune: eu pot fi ceea ce cauti tu, eu pot fi un as, eu am personalitate.
Armonia generala a pasarii nu este altceva decât senzatia de tot unitar armonios, bine proportionat pe care ti-o produce un porumbel atunci când îl iei în mâna. Daca luam în mâna si observam ca aproape fara efort pasarea ne aluneca dintre degete, ca are corpul, sa spunem, de forma unei picaturi de apa aflata în cadere libera, atunci nu putem sa nu recunoastem o calitate a unui porumbel ce poate face performanta. Aceasta armonie este data de o proportionare adecvata a tuturor partilor corpului si de forma aerodinamica a acestuia.
Nu de putine ori vom observa columbofili care deschid ciocul pasarii pentru a privi aspectul cavitatii bucale. Ce ne poate spune o astfel de observare? Cea mai importanta constatare ce poate fi trasa dintr-o astfel de observare este legata de starea de sanatate a pasarii. În cazul în care cavitatea bucala nu are o culoare roz spre rosu si un aspect curat, daca este prea palida sau prea aprinsa spre rosu, daca valul palatin prezinta leziuni sau puncte de culoare alba ori galbena, vârful limbii este alb transparent sau chiar de culoare albastra etc., atunci un crescator trebuie sa ia în calcul o posibila afectiune a pasarii. Aceste posibile afectiuni pot varia de la banale anemii pâna la cazuri de tricomonoza sau afectiuni ale organelor interne. Asocierea semnelor observate în cavitatea bucala cu starea de sanatate a porumbelului este însa un subiect care merita o atentie deosebita si cu siguranta un articol separat. Amintim totusi cititorului ca în ultimii ani au aparut si în limba româna cel putin doua carti foarte bune, în opinia noastra, care analizeaza aspecte legate de bolile porumbeilor, carti care s-au gasit spre vânzare si la ultima expozitie nationala de la Brasov (nu le amintim însa titlurile si autorii te teama de a nu fi acuzati de reclama mascata).
Una dintre teoriile care au facut mare vâlva între columbofili este teoria ochiului. Nu de putine ori am fost martori la discutii aprinse între diferiti colegi, mai experimentati sau nu, unde unul sau altul pretindeau ca privind ochiul unui porumbel pot spune ce valoare are pasarea respectiva, valoare sportiva sau chiar de reproducere.
Cine dintre noi nu a auzit ca pasarile cu ochi de culoare închisa, maro sau rosu sânge, sau pasarile cu asa numitul cerc de valoare, sau pasarile cu puncte ori diverse alte semne pe iris sunt pasari de valoare? Cine nu a auzit de asa numita granulatie a irisului pasarii sau de faptul ca nu este indicat sa împerechezi doua pasari cu ochi de culoare alba, asa numiti ochi slabi?
Nu as vrea sa neg eu acum toate aceste teorii, dar am sa va spun ca am vazut campioni si reproducatori foarte buni care nu prezentau neaparat aceste semne. Am vazut sportivi buni si reproducatori de exceptie cu tot felul de ochi, cu semne pe iris sau nu, cu granulatii mai pronuntate sau mai putin pronuntate, cu cerc de valoare sau fara cerc de valoare, cu pupila mica sau cu pupila ceva mai mare. Sa fie oare printre pasarile de exceptie mai multe exemplare care prezinta aceste semne distinctive? Este posibil, dar eu nu pot spune nici da, nici nu.
Sunt de acord ca privirea ochiului unei pasari poate spune multe, dar va rog nu fiti rigizi, nu cautati neaparat ceva anume în ochiul pasarii. Priviti pasarea în ochi si daca ea „va face cu ochiul” atunci aveti încredere în ea, chiar daca nu prezinta decât unul din aceste semne distinctive amintite mai sus sau chiar niciunul. Reproducatorul nostru cel mai bun, „Batrânul 41” nu prezinta niciunul din aceste semne, dar privirea lui poate îngheta ochiul unui crescator care nu doar se uita, ci si vede ce e de vazut.
Am sa va povestesc o patanie a „Batrânului 41” de pe vremea când nu era decât de un an si era lasat pentru prima data sa zboare. Da, nu va mirati! „Batrânul 41” este o pasare nascuta iarna si achizitionata de mine de al un alt crescator si din aceste motive nu a iesit la zbor decât la vârsta de un an. Poate aceasta actiune a mea a fost o greseala, dar cine nu face greseli? La primul sau zbor s-a ratacit si a venit dupa o zi cu coada smulsa. În aceeasi zi, am vorbit cu un bun prieten columbofil care îmi povesteste ca la el în crescatorie a venit un porumbel cu inelul cutare si deoarece nu avea nicio calitate deosebita i-a smuls coada si i-a dat drumul, fiindu-i mila sa-i rupa gâtul. Prin urmare: non comment!
De obicei, ceea ce putem observa cu siguranta din ochiul unui porumbel, pe lânga starea sa de sanatate, este capacitatea buna a circulatiei sanguine, care atrage dupa sine capacitatea acestuia de a se recupera rapid dupa efort. Ar mai fi multe de spus despre ochii porumbelului, dar poate vom mai scrie si alta data despre acest subiect.
Un aspect deosebit de important, legat foarte strâns de calitatile sportive ale unei pasari este, indiscutabil, musculatura. O musculatura elastica, care raspunde la palparea cu vârfurile degetelor precum o punga plina cu apa, dar si o masa musculara adecvata masei corporale a pasarii sunt de sigur atuuri pentru un bun concurent.
De multe ori am auzit columbofil care spunea despre o pasare sau alta ca are prea mult balast. La ce se refereau? Se refereau la osatura pasarii respective. Un stern prea osos poate fi un dezavantaj pentru o pasare care concureaza pe distante lungi, dar si unul prea subtire poate sugera carente nutritive.
Atunci când se ia în calcul osatura se analizeaza, de obicei, si furca porumbelului. Aici se cauta o furca sudata, adica una care sa prezinte cele doua oscioare unite bine. Trebuie recunoscut, însa, faptul ca s-au vazut multi concurenti de valoare care nu prezentau aceasta furca sudata. Un defect mai mare este considerat, în dese rânduri, aspectul firav al oaselor furcii. O astfel de furca prezinta oase care cedeaza usor sub presiunea degetelor crescatorului, modificându-si temporar pozitia. Eu nu am întâlnit niciun porumbel valoros care sa prezinte aceste aspect, dar daca ar fi poate nu m-ar mira prea mult.
O alta teorie care a facut mare vâlva în lumea columbofila este teoria aripii. Nu voi aminti acum totul despre ea, dar macar câteva elemente sunt de consemnat.
Sa amintim în treacat despre idei ca: daca ultimele trei pene de zbor sunt egale avem de a face cu o pasare bune, sa nu mai spunem ca daca ultimele patru sunt egale atunci pasarea e de exceptie si ca reproducatoare sau porumbelul de fond trebuie sa prezinte o pana lata si lunga. În opinia noastra, acestea pot fi în cel mai bun caz glume estetice, dar în niciun caz elemente de identificare a pasarilor de valoare.
Ce este de observat la aripa unei pasari? Pai, s-ar putea observa, de exemplu, daca porumbelul are o aripa proportionata cu corpul pe care trebuie sa-l conduca în zbor. Puneti unei barci mari o pereche de vâsle mici sau invers si atunci sa observati ce performanta puteti face cu barca respectiva într-un concurs.
Un alt aspect carui acordam o importanta mare este aerisirea ultimelor pene, trei, patru sau chiar cinci, am observat. Ce înseamna aceasta aerisire? Aerisirea unei aripi de porumbel nu este altceva decât locul gol observat între ultimele pene ale aripii pasari. O aerisire buna permite o ventilatie mai buna a aerului printre penele porumbelului si de aci depunerea unui efort mai mic si posibilitatea dezvoltarii unei viteze mai mari. Ati privit vreodata aripa unui uliu? Cum arata ea si ce viteza poate dezvolta o astfel de pasare, nu prea draga noua columbofililor, dar totusi o pasare nobila?!
Trebuie, însa, sa recunoastem ca am observat pasari care au câstigat locuri de frunte si nu prezentau o aerisire deosebita, dar desigur compensau prin altceva, de exemplu prin musculatura. Tocmai de aceea va spuneam ca armonia generala a unei pasari este mai importanta decât orice aspect luat separat. Porumbelul este un tot si chiar daca îl analizam pe parti trebuie sa descoperim capacitatea întregului de a face performanta.
Înainte de a încheia, sa recunoastem ca aceste tehnici nu sunt fara gres, nu sunt o reteta sigura, ci mai de graba o posibilitate de a identifica un potential porumbel de valoare. Deci, atentie, un potential porumbel de valoare, nu cu certitudine un AS.
Nimeni nu poate spune cu certitudine ca acela va fi un as, dar un crescator cu experienta, cu mâna abila si ochi care stie sa observe un porumbel poate spune, fara prea mare teama de a gresi, ca acea pasare nu poate fi una de valoare. Si totusi, si printre crescatori experimentati am vazut situatii când într-o crescatorie chiar asul acesteia a fost etichetat ca „bun de supa”.
**
Eu cred ca e bine de tinut minte ca: un porumbel fara calitati fizice deosebite poate fi un concurent mediocru sau poate chiar putin mai bun de medie, dar nu va fi niciodata un adevarat as, un adevarat luptator pentru locul întâi. Tot astfel, vedem zilnic pasari de o calitate fizica exceptionala care nu sunt în stare sa câstige un premiu, sa nu mai spunem de un premiu de vârf.
Deci:
„Adevaratul maestru e COSUL!”
Eu nadajduiesc sa nu uit asta niciodata!
Nu, noi nu selectam porumbeii la mâna!
Palmares columbofil
Vicecampion national in 2005 la catagoria Maraton Tineret
Multiplu campion judetean (Caras Severin / asociatie vicecampion la maraton in 2005) la categoriile Maraton, Maraton palmares, Fond, Fond palmares, General si General palmares.
site>
www.stanilie.uv.ro 
